În 1994, una dintre cele mai mari fabrici de încălțăminte de protecție din țară, Rhino Work, și-a deschis pentru prima dată porțile. Cu o echipă dedicată în spate, fabrica a pornit cu o viziune clară: un răspuns concret pentru nevoile în creștere ale pieței.
În urma succesului înregistrat la nivel internațional, încălțămintea fabricată la Bacău a început să stârnească interes la nivel local, ceea ce a justificat dezvoltarea unei linii complexe de distribuție. Fabrica a reușit să își extindă rapid rețeaua, iar produsele fabricate aici au devenit o piesă importantă în echipamentul de protecție al angajaților din peste 59 de țări.
În cei 30 de ani de când am deschis prima fabrică de încălțăminte de protecție aici, la Bacău, am rămas pe același drum: ne dorim să fim alături de angajații din medii de lucru cu risc ridicat de accidente și să deschidem accesul la încălțăminte de protecție durabilă, confortabilă și accesibilă, conformă cu nevoile fiecăruia. În continuare, privim cu încredere spre viitor și investim în siguranța lucrătorilor din România și din toată lumea. Le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături pe acest drum: clienți, parteneri și colegi. – Director General Rhino Safety.
Un moment cheie în creșterea productivității și a calității produselor a fost în 2001, odată cu investiția în prima mașină de injecție a tălpii din România. În 2010, pentru a putea comercializa pe piața locală brandurile Exena și Sirin Safety, astăzi deja consacrate pe piață, a luat viață Rhino Safety, o companie de distribuție pentru echipamente de protecție a muncii.
În 2014, a fost atins pragul de 2 milioane de perechi de încălțăminte de protecție vândute, iar astăzi, pe fondul unor investiții de 11.3 milioane de euro în echipamente și infrastructură, compania este pregătită în permanență să răspundă cerințelor unei piețe din ce în ce mai exigente. Ulterior, fabrica din Bacău a devenit prima din România care are posibilitatea de a produce încălțăminte cu talpă din poliuretan de dublă densitate, un standard important pentru protecția muncii în medii de lucru riscante.
De-a lungul timpului, Rhino Safety și-a extins gradual capacitatea de producție, posibilitățile logistice și asortimentul de produse, pentru a face față cererii în continuă creștere. Astfel, compania din Bacău a devenit un adevărat pilon pe piața națională și europeană, în special datorită gamelor de încălțăminte de protecție rezistentă, cu un raport foarte bun calitate-preț, fabricate integral în România.
În prezent, la fabrica Rhino Work din Bacău, peste 400 de angajați contribuie activ la menținerea unui stoc permanent de 150.000 de perechi de încălțăminte. Capacitatea operativă a ajuns la 10-12.000 de perechi pe zi.